Comunicat de presa ARMAD

   Cresterea tarifelor postale – o lovitura data marketingului direct din Romania

Bucuresti, 11 iulie 2007 – Asociatia Romana de Marketing Direct isi manifesta deschis ingrijorarea fata de modul in care Compania Nationala Posta Romana a decis sa majoreze cu 60%, de la 1 august 2007, tarifele pentru trimiterile postale din sfera serviciului universal.

ARMAD considera ca aceasta crestere abrupta a tarifelor va afecta industria de marketing direct din Romania, in momentul în care aceasta se afla in plina dezvoltare si isi consolida pozitia in industria de comunicare, asa cum se intampla si in alte state europene.

Prin marirea tarifelor practicate de Posta Romana pentru trimiterile Infadres de peste 20 de grame, adica pentru cea mai mare parte a corespondentei, ARMAD considera ca Posta Romana face un nou abuz de poziţie dominanta, cu o vadita indiferenta pentru clientii, partenerii sai si pentru consumatorul roman.

Lipsa de transparenta in luarea deciziilor, excluderea de la consultari a principalilor clienti si beneficiari ai serviciului universal, ignorarea deliberata a intereselor comerciale ale clientilor si in final, desconsiderarea consumatorului, fac din Compania Nationala Posta Romana un bastion al trecutului si al intereselor personale.

“In acest moment, exista temerea  ca multi clienti isi vor reconsidera strategiile de comunicare fie in sensul reducerii volumelor de trimiteri de marketing direct, fie al renuntarii la utilizarea acestui canal de comunicare. Mai grava va fi insa majorarea tarifelor catre consumatorul final, luata in calcul de membrii ARMAD pentru a-si putea sustine costurile de operare”, spune Serban Goran, presedintele ARMAD.

Experienta tarilor vestice arata ca modificarile tarifelor au loc numai dupa consultari si negocieri cu companiile din industria de profil care utilizeaza serviciile postale din interes comercial. Profitand de pozitia sa practic monopolista, Posta Romana poate modifica tarifele dupa bunul plac si anunta apoi pur si simplu aplicarea noilor preturi. “Consideram ca era de datoria conducerii Postei Romane sa ne contacteze pentru discutii, macar din politete, daca nu din ratiuni comerciale”, a aratat Goran.

Presedintele ARMAD estimeaza ca, in aceste condiţii, creşterea industriei de marketing direct va fi semnificativ afectata, mai ales ca, in urma recentelor modificari ale prevederilor legale, CN Posta Romana mai poate mari tarifele cu inca 40% pana in noiembrie 2008. “Este un semnal de alarma pe care ARMAD il trage, mai ales ca increderea partenerilor straini in industria de marketing direct este la un nivel ridicat, jucatorii din acest segment de piata sunt companii importante, cu mare impact social si care prin actiunile lor se dovedesc parteneri sociali importanti”, a concluzionat presedintele ARMAD.

Federatia Europeana a Asociatiilor Nationale de Marketing Direct, cu sediul la Bruxelles (FEDMA), la care ARMAD este afiliata, sustine demersurile asociatiei romane şi va trimte catre Posta Romana, Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei si Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) o scrisoare de protest în care aminteste directivele si procedurile europene in ceea ce priveste stabilirea tarifelor, in contextul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

Pentru informaţii suplimentare, persoana de contact este Serban Goran, telefon 0723 339.983.

ARMAD a fost infiintata in anul 2003 si numara in prezent peste 40 de membri. Membru al FEDMA (Federation of European Direct Marketing) si EMOTA (European Distance Selling Trade Association) , ARMAD are ca scop recunoşterea pozitivă a marketingului direct şi creşterea încrederii clienţilor şi a consumatorilor finali, ca urmare a implementării unor coduri de conduită şi de bună practică în acest domeniu, asigurarea unui cadru legislativ competitiv şi liberal. www.armad.ro